Adevarul, teorii despre adevar, teoria corespondentei, teoria coerentei
Adevarul, teorii despre adevar, utilitatea adevarului.
Numai printr-o analiza minutioasa si profunda am putea scoate la iveala utilitatea adevarului.
Ideea este ca nu vom putea spune niciodata ca avem o atuocunoastere despre adevar.
In cunoasterea adevarului un rol important il are filosofia, care ne ajuta sa deosebim adevarul adevarat de adevarul presupus.
Numai asa vom reusi sa vedem daca adevarul este util, daca ne poate schimba viata in bine.
Din multimea de teorii despre adevar se desprind trei teorii principale:
Teoria corespondentei care sustine ca ipotezele, credintele sunt adevarate atunci cand corespund unei realitati
independente.
Oamenii obisnuiti accepta notiunea de realitate. Aproape oricine este de acord ca exista o suma de fapte independent de gandurile noastre.
Conceptul obisnuit de adevar afirma ca exista lucruri si stari care sunt reale. Aceste lucruri reale reprezinta fundamentul adevarului.
Pentru a fi adevarate, credintele noastre trebuie sa infatiseze lucrurile reale, asa cum sunt ele. Adevarul este o concordanta intre ceea ce credem
si realitatea independenta. Aceasta pozitie este denumita teoria corepondentei adevarului. Trebuie retinut ca teoria corespondentei adevarului
nu ne spune cum sa deducem daca credintele sunt adevarate sau false. Este vorba de o reprezentare a ceea ce este adevarul, nu de un procedeu
de expunere a credintelor adevarate.
Aceste credinte despre lume sunt fundamentele adevarului si falsului (in toate teoriile adevarului, nu doar in teoria
corespondentei). Credintele pot fi adevarate sau false, deoarece ele infatiseaza lumea ca fiind intr-un anume fel iar lumea poate sa fie sau
nu in acest fel. Teoriea "descrierii" ipotezei, infatiseaza faptele prin intermediul ideilor sau reprezentarilor.
Conform teoriei corespondentei, credintele sunt adevarate deoarece corespund unei realitati independente. Punand alaturi aceste doua teorii,
vedem ca adevarul unei credinte este materia ideii sau a reprezentarii, concordand cu realitatea. De fapt, exista doua lucruri - o descriere
mentala (reprezentarea sau ideea) si faptele reale din lume - care concorda unul cu altul. Asa cum portretul unei persoane poate sa semene cu
acea persoana, tot asa si o reprezentare poate fi intocmai cu faptul independent si, deci, adevarata.
Justificare presupune descoperirea unei proceduri prin care sa dovedim adevarul credintelor noastre. In viata cotidiana oamenii
se intreaba, in mod frecvent, daca intr-adevar cunoastem sau nu ceva. Membrii unui juriu pot fi ingrijorati daca stiu, cu adevarat, ca
acuzatul este vinovat de crima, dupa cum putem fi ingrijorati daca stim cu adevarat ca portofelul se afla la noi. In asemenea cazuri oamenii
sunt preocupati de adevarul credintelor lor. Este nevoie in acest caz,
de dovezi care sa stabileasca daca credintele noastre sunt adevarate. Credintele pot fi adevarate chiar in lipsa evidentelor, dar ce crede
nu poate fi sigur in afara ratiunilor suficiente.
Teoria coerentei afirma ca credintele sunt adevarate cand se potrivesc bine impreuna, cand se leaga una cu
cealalta. Conceptul obisnuit de adevar, concordanta cu realitatea, ne poate duce la gandul ca idealistii nu au conceptul de adevar,
din moment ce neaga existenta unei realitati independente. Conform idealistilor: adevarul este
consistenta reciproca a ideilor. Aceasta teorie este numita de obicei teoria coerenta a adevarului. Conceptul de coerenta nu este bine
definit, dar ideea fundamentala este ca teoriile si ipotezele se leaga impreuna. Coerenta este reciprocitatea relatiei dintre parti.
Crezurile noastre sunt intocmai ca piesele diferite dintr-un joc de puzzle, care sunt toate amestecate. Unele se potrivesc cu altele, in timp
ce altele nu pot fi potrivite cu celelalte. Scopul este de a alcatui un ansamblu cat mai complet.
Pentru a realiza acest lucru, trebuie sa aruncam unele piese - credinte - care nu se potrivesc si sa cerem unele noi. Ceea ce gandim de
obicei despre realitate, se aseaza intr-un numar cat mai mare de credinte/ipoteze consistente. Ele formeaza o conceptie coerenta despre
lume, chiar daca aceste opinii nu sunt o lume independenta si deci sunt un adevar.
Teoria pragmatica care sustine ca convingerile sunt adevarate cand intrebuintarea lor permite sa ne indeplinim
obiectivele noastre in lume si sa obtinem ceea ce dorim.
Pragmatismul incearca sa legitimeze interesul pentru utilitatea adevarului venind cu solutii ce vor sa puna de acord spiritul uman cu
dificultatile experientei cotidiene. Pragmatistii au aratat ca in adaptarea sa la mediul natural si social, omul se afla in fata unor
situatii problematice - cum ar fi deruta, nesiguranta, confuzie, cautari care solicita judecata din partea omului. Viata este astfel vazuta
de catre pragmatisti ca o continua transformare a situatiilor problematice in situatii neproblematice, adica o modalitate de rezolvare a problemelor.
